web analytics
  • Strada Gheorghe Şincai nr. 46, la parterul Palatului Administrativ, camera 20, Baia Mare.
  • tel. +40 262.206.113 | fax +40 262.206.114
  • office@visitmaramures.ro

Calendar evenimente

Vă prezentăm aici calendarul sărbătorilor religioase și populare, plus alte evenimente din întreg județul Maramureș de pe parcursul anului 2015.

Ianuarie

1 ianuarieAnul Nou, Sf. Vasile: Anul Nou vine cu o bogăție de credinţe și obiceiuri. Copiii umblă cu „Steaua” şi cu „Capra”, fetele nemăritate pun în practică tot felul de obiceiuri de aflare a ursitului, feciorii se ţin de „furat porţi” şi pretutindeni sunt semne care, tălmacite, arată cum va fi anul care vine.

6 ianuarieObiceiuri de Bobotează: Pentru a feri de rău şi a aduce belşug, preotul stropeşte casele cu agheasmă, sosirea lui fiind vestită de cete de copii.

6-14 ianuarieCrăciunul şi Anul Nou după calendarul Iulian: Ucrainienii din Sighet şi de pe Valea Ruscovei şi a Vişeului sărbătoresc Crăciunul şi Anul Nou după calendarul vechi.

Februarie

(în actualizare)

Martie

25 martieObiceiuri de Buna Vestire: Pentru a feri locul de rău şi de necazuri, gospodarii îşi curăţă grădinile şi aprind focuri pe înserat. Se spune că cel ce gustă acum peşte, se va simţi tot anul ca peştele în apă.

 

Aprilie

5 aprilieObiceiuri de Florii: Credincioşii îşi duc la biserică ramuri de salcie înflorite (numite mâţişoare), pentru a fi sfințite, și apoi își împodobesc casele şi porţile cu ele, unde le vor păstra tot anul pentru a alunga necazurile.

12 aprilieObiceiuri de Paşti (Ortodox, Catolic): După ce şi-au curăţit trupul şi sufletul prin post, maramureşenii sărbătoresc Sfintele Paşte potrivit obiceiului: vopsesc ouă, participă la slujba de Înviere, sfinţesc pască. Sărbătoarea Paştelui e cel mai bun prilej pentru a-i vedea pe moroşeni îmbrăcaţi în straie populare, pe uliţe, venind de la biserică sau stând pe băncile din faţa porţilor.

13 aprilieUdătoriu, Şurdeşti: Ritual agrar vechi, care sărbătoreşte cel mai harnic sătean (udătoriu’). Acesta, înainte de a fi ales din rândul sătenilor, este observat multă vreme de către un “juriu” format din bătrânii satului. În a doua zi de Paști, tot satul, îmbrăcat în haine de sărbătoare, merge la biserica monument UNESCO, unde după slujbă, preotul va binecuvânta obiceiul și pe toți participanții. După ritualul de la biserică, întreaga adunare merge în alai, peste câmpuri înflorite, la casa udătoriului, care trebuie să fie gospodar harnic, căsătorit și cu copii. Info: Primăria Şurdeşti, Tel: 0262.298.001.

23 aprilieSânjorzul: De Sf. Gheorghe, gospodăriile sunt instruţate cu rug şi rachită, iar dimineaţa oamenii se spală pe faţă cu rouă. Principalul vechi obicei de Sf. Gheorghe este stropirea cu apă: flăcăii aruncă găleți cu apă pe tinere, ca ritual al fertilității.

Mai

MaiMăsurişul oilor, Budeşti: Obicei pastoral de primăvară, urcatul oilor la stână. Info: Primăria Budeşti, Tel: 0262.373.669.

10 maiTânjaua de pe Mara, Hoteni: Un obicei agrar străvechi ce îl sărbătoreşte pe cel dintâi gospodar ieşit la arat. Acesta este petrecut cu alai, alături de feciorii care poartă 12 “tânjele” împodobite (proţapuri folosite pentru a prinde perechile de vite în jug). Info: Primăria Ocna Şugatag, Tel: 0262.374.005.

31 maiObiceiuri de Rusalii: În Maramureş, sărbătoarea Rusaliilor este legată şi de abundenţa vegetală a verii şi de rodnicia ogoarelor, motiv pentru care sătenii îşi împodobesc casele cu ramuri verzi.

31 maiFestivalul „Nu vă uitaţi că-s micuţ”, Budeşti: Ansambluri populare de copii din toate zonele Maramureşului se adună de Rusalii pe Valea Cosăului, în comuna Budeşti, unde se vor întrece în dansuri şi cantece tradiţionale. Info: Primăria Budeşti, Tel: 0262.373.669.

 

Iunie

1 iunie„Învârtita Vălenarilor”, Văleni: Sărbătoarea Rusaliilor e prilej de joc şi sărbătoare în satul de pe Valea Cosăului. Info: Primăria Călinești, Tel: 0262.373.084.

24 iunieObiceiuri de Sânziene: În credinţa populară, Sânzienele, zâne care trăiesc pe câmpuri, trebuie sărbătorite de către tinerele fete, pentru a nu se mânia. Cununile de flori galbene azvârlite pe streşini pot arăta cât de repede le-a venit fetelor vremea de măritat.

24 iunieNopţi de Sânziene, Borşa: Flăcăi călare purtând torţe aprinse şi tinere cu buchete de sânziene se îndreaptă în alai spre un lac de la iesirea din oraș, unde vor avea loc ritualuri dedicate Sânzienelor. Info: Casa de Cultură Borşa.

29 iunieSf. Petru și Pavel: Sărbătoare religioasă respectată în tot Maramureșul. Sătenii din Breb oferă un spectacol încântător prin procesiunea în port popular care începe la biserica nouă, după slujbă și continuă apoi prin sat.

30 iunieHramul Mănăstirii Bârsana: De ziua Soborului Sfinților 12 Apostoli, frumoasa mănăstire de pe Valea Izei își sărbătorește hramul. Prilej bun pentru pelerini să vină aici și să se închine.

Iulie

20 iulieHramul Mănăstirii din Dragomireşti (Sf. Ilie): De Sfântul Ilie, creştinii vin în pelerinaj la mănăstire pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni, care, deși din lemn, a rămas intactă într-un incendiu din anul 1949.

20-27 iulieSărbătorile fânului: Se ştie că Sf. Ilie umblă pe cer într-un car de foc şi îi pedepseşte pe cei ce nu îi cinstesc ziua, astfel că timp de o săptămână maramureşenii abandonează muncile agricole, având astfel prilej de odihnă.

August

15 AugustAdormirea Maicii Domnului: Mănăstirile din Rohia şi Moisei şi multe biserici din Maramureş îşi aşteaptă creştinii la sărbătorirea hramului. Pelerini îmbrăcaţi în alb se îndreaptă către locurile de rugăciune, cântând imnuri închinate Fecioarei Maria.

16 augustHora la Prislop, Borșa: La hotarul dintre Maramureş, Suceava şi Bistriţa-Năsăud, în vârful muntelui, se încinge hora. Ansambluri folclorice, meşteri populari şi un ospăţ pe cinste îşi aşteaptă invitaţii într-un peisaj încântător. Info: Casa de Cultură Borşa.

Septembrie

8 septembrieNaşterea Maicii Domnului: Bisericile de lemn din Ieud (Patrimoniu Mondial UNESCO), Hărniceşti şi Călineşti Josani îşi sărbătoresc hramul.

8 septembrie„Ziua Călineştiului”, Văleni: Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului coincide cu ziua Călineştiului. Info: Primăria Călinești, Tel: 0262.373.084.

26-28 septembrie„Sărbătoarea Castanelor”, Baia Mare: Timp de 3 zile, Baia Mare își pune straiele de sărbătoare. Se bea vin și must și se merge la petreceri; artă și sport, toate într-un program generos pentru localnici și oaspeți. Info: Primăria Baia Mare, Tel: 0262.211.001.

Octombrie

14 octombrieSfânta Parascheva – Hramul bisericilor de lemn din Poienile Izei şi Deseşti (Monumente din Patrimoniul UNESCO)

Noiembrie

1-2 noiembrieLuminațiile: An de an, în primele zile din Brumar, oamenii locului refac legătura cu cei decedați, aprinzând lumânări în cimitire ca să aibă lumină apropiații plecați în „ceie” (cealaltă) lume. Se aduc flori, se îngrijesc mormintele și se dă pomană săracilor. Se spune că în noaptea Luminației, sufletele celor plecați se întorc în mijlocul celor dragi.

8 noiembrieSf. Arhangheli Mihail şi Gavril: Potrivit tradiţiei, Arhanghelii Mihail şi Gavril sunt păzitori ai oamenilor şi însoţesc sufletele morţilor la Judecata de Apoi. Bisericile vechi de lemn din Şurdeşti, Rogoz, Plopiş, Rozavlea şi Strâmtura poartă hramul Sfinţilor Arhangheli.

21 noiembrieIntrarea Maicii Domnului în Biserică: Hramul bisericii de lemn din Bârsana (Monument în Patrimoniul UNESCO)

30 noiembrieSfântul Andrei: În Maramureş, cele mai întâlnite obiceiuri de Sfântul Andrei sunt legate de cele ale găsirii ursitului iar pentru a face previziuni asupra vremii și a recoltei, bătrânii pun în podul casei 12 cepe ce corespund lunilor anului, pe care le vor analiza de Crăciun.

Decembrie

1 decembrieZiua Naţională a României: Activităţi dedicate zilei naţionale

6 decembrieSf. Nicolae: La marile sărbători creştine, când se deschide Cerul, se zice că Sfantul Nicolae poate fi văzut stând alături de Dumnezeu; construită în 1643, biserica de lemn din Budesti, îşi sărbătoreşte în această zi hramul; tot închinate Sf. Nicolae sunt şi bisericile din Bogdan-Vodă, Glod, Fereşti, Corneşti şi Viseu de Sus.

20 decembrieCrăciun în Maramureş, Baia Mare, Muzeul Satului: Alaiuri de colindători, pomana porcului, mâncăruri tradiţionale. Info: CJIT MaramureşInfoTurism, Tel: 0262.206.113, www.craciuninmaramures.ro.

24-26 decembrieObiceiuri de Crăciun: Frumoasele obiceiuri şi tradiţiile de Crăciun, pline de semnificaţii, sunt încă vii în Maramureş. În noaptea de ajun, colindătorii sunt primiţi în casele luminate şi gătite de sărbătoare pentru a vesti Naşterea Domnului.

24 decembrieNoaptea Viflaimurilor, Vișeu de Sus: La miezul noptii, sute de personaje ale scenetei de teatru arhaic se adună în centrul orașului pentru parada Viflaimurilor. Info: Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus, Tel: 0362.401.130.

25-27 decembrieSerbările Crăciunului şi ale Anului Nou, Cavnic: Parade ale tradiţiilor locale, spectacole cu obiceiuri de Crăciun. Tinerii mascaţi în „brondoşi” ies pe străzi, cu talăngi şi clopoţei, pentru a alunga spiritele negre.

24-27 decembrieTeatru popular „Viflaimul”, Botiza

25 decembrieTeatrul popular „Viflaimul”, Vişeu de Sus

25 decembrieTeatrul popular „Viflaimul”, Ieud

26 – 28 decembriePrin zăpadă cu Mocăniţa, Vişeu de Sus: Veţi putea vedea Valea Vaserului înzăpezită, din vagoanele încălzite ale vechiului tren cu abur. Cafea, fursecuri şi vin fiert. Info: CFF Vişeu de Sus, Tel: 0262.353.381, www.cffviseu.com.

27-28 decembrieFestivalul datinilor şi al obiceiurilor de iarnă „Marmaţia 2015”, Sighetu-Marmaţiei: An de an, Sighetul recreează atmosfera de sărbătoare maramureşeană prin alaiul de colindători, viflaimuri, mascaţi, “capre”. Info: Primăria Sighetu Marmaţiei, Tel: 0262.311.001.

31 decembrie Ajunul Anului Nou: În noaptea dintre ani, satele răsună de glasul urătorilor iar gospodăriile maramureşene se transformă în tărâmuri ale magiei populare.

* Datele de mai sus pot suferi modificări. Vă recomandăm ca înainte de a vă programa participarea la unul dintre aceste evenimente, să contactaţi organizatorii evenimentelor sau biroul județean de informare turistică, pentru a afla dacă informaţiile oferite în calendar mai sunt valabile.

* Acest calendar a fost realizat cu sprijinul primăriilor din judeţ şi al unor asociaţii de profil.

by flavius frantz | eeessential.tools